SCM Vâlcea, două transferuri! Ce jucătoare vor evolua sub comanda lui Bent Dahl

Redactor:
Adrian Mujea
SCM Vâlcea, două transferuri! Ce jucătoare vor evolua sub comanda lui Bent Dahl
  • Publicat:

SCM Rm. Vâlcea a anunțat transferul a două nemțoaice, centrul Mia Zschocke (24 de ani) și interul dreapta Julia Maidhof (24 de ani), care vor întări din sezonul viitor linia de 9 metri a echipei pregătite de Bent Dahl.

SCM Vâlcea, două transferuri! Ce jucătoare vor evolua sub comanda lui Bent Dahl

Interul dreapta Julia Maidhof joacă de trei ani pentru Bietigheim și are în palmares campionatul și cupa în Germania, dar și EHF European League.

„Sunt foarte fericită să mă alătur grupului de la SCM Rm. Vâlcea. Cu o echipă ambițioasă, ne dorim să ne atinge obiectivele propuse și aștept cu nerăbdare să cunosc clubul, țara și să mă bucur de atmosfera extraordinară din arenă, alături de fani” a spus Maindhof pentru pagina de socializare a clubului vâlcean.

Coordonatorul de joc Mia Zschocke joacă în acest sezon în Norvegia, la Storhamar. Zschocke a petrecut patru ani la Bayer Leverkusen și unul la Borussia Dortmund. În ultimele două sezoane, nemțoaica a înscris 62 de goluri în Liga Campionilor.

Ambele jucătoare sunt componente ale naționalei Germaniei. Colega lor de națională, portarul SCM-ului, Isabell Roch va reveni însă din vară în Germania și a semnat cu Borussia Dortmund.

Pe lângă cele două nemțoaice, echipa lui Bent Dahl le mai aduce din vară pe suedeza Nathalie Hagman (Nantes), portarul Raluca Kelemen (Gloria Buzău) și pivotul sloven Natasa Ljepoja (Krim), astfel că în sezonul viitor va avea un lot mai puternic. În plus, Vâlcea și-a prelungit contractele cu câteva jucătoare de bază: Irina Glibko, Daciana Hosu, Cristina Florica și Asma Elghaoui.

Se cunosc și câteva jucătoare care vor părăsi din vară echipa de pe malul Oltului. Astfel, nemțoaica Isabell Roch va reveni acasă, la Dortmund, Daria Bucur a semnat cu Gloria Buzău, Tanja Asanin a fost anunțată la Kastamonu, iar Bobana Klikovac va juca Corona Brașov.

SCM este pe locul 3 în campionat, cu 32 de puncte din 14 meciuri. Miercuri, de la ora 17,30, SCM joacă în Sala Sporturilor Traian cu ocupanta locului 2, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, un duel important în lupta pentru participarea în sezon viitor al cupelor europene.

Adrian Mujea / Redactor
Activează din anul 1999 în presa sportivă și de peste 20 de ani este corespondentul ProSport din județul Vâlcea. A acumulat experiență după ce a scris rubricile sportive la Viața Vâlcii, Ediție Specială de Oltenia și Impact Real. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×